doruri

despre dorurile pe care le avem este destul de greu de vorbit , pentru ca sunt diferite..pentru ca sunt unele pe care le putem considera "prioritare", pentru ca totusi nu se poate face un clasament, pentru ca , in fond oricum nu poti schimba mare lucru. Asa ca eu pot spune ca MI-E DOR DE:
Copilarie -mi-e dor , nu ca si cum as vrea sa traiesc acum ca atunci(desi poate n-ar fi o idee rea), mi-e dor de starea in care eram...acea stare cand nu ne pasa de nimic, cand puteam face orice, stiind ca o sa fim iertati...sau poate ca nu faceam nimic atat de grav incat sa se poate pune problema iertarii
Prieteni - prietenii cu care petreceam mai mult timp decat cu parinti, prieteni cu care hoinaream ziua intreaga , prieteni care considera(de fapt era o certitudine) ca faci parte din familia lor...prieteni
joc- jocul de-a orice, oricat ar dura...ziceam mai sus de prieteni care fac parte din familie...catelul pe care il iubeam foarte mult, facea deasemenea parte din familie,numele lui fiind Codita Predoiu
nobletea-pe care o avea fiecare copil si pe care atat de greu o mai intalnim astazi , chiar si la copii,( dar paradoxal multi spun ca isi doresc sa fie ca si copiii, dar se poarta aproape ca niste animale nedomesticite)
nepasarea- dar luata nu ca ceva negativ...nepasare in sensul ca...nu trebuie sa te grabesti sa ajungi acasa pentru ca stii ca trebuie sa inceapa un film, sau pentru ca trebuie sa vorbesti pe mess...pentru ca nu ti-ai verificat mail-ul, pentru ca esti obsedat sa vezi cine ti-a vizitat profilul de hi5, facebook, s.a
oameni -mi-e dor de oamenii pe care nu i-am ascultat cu atentie si nu mai am o a doua sansa sa ii  ascult, de cei pe care nu i-am luat in serios, de cei pe ale caror chipuri timpul si-a lasat amprenta...desi sunt tot ei..parca nu ar fi
tatal meu- sa-l ascult...sa-l vad...sa invat de la el...sa pretuiesc tacerea lui, vorba lui, privirea...pe el. Sa stiu ca este aproape, si sa stiu ca nu o sa fac nimic care o sa-l supere,dar sa stiu...sa-mi spuna el...nu sa intuiesc. Mi-e dor de jocul de sah...sa ma lase sa-l bat si eu sa cred ca sunt mai buna decat el,pentru ca mi-am batut profesorul. De el mi-e cel mai dor...e o asteptare chinuitoare pentru ca mintea mea nu vrea sa inteleaga ca el nu mai este, nu are cum sa fie asa...eu simt ca el este undeva si trebuie sa vina...sau eu am plecat undeva si trebuie sa vin sa-l vad...si astept...
de mine - asa cum eram candva, atunci cand imi doream , ca toti copiii, sa fiu mare...sa am responsabilitati.Atunci cand nu indrazneam nici sa gandesc ca eu am sa fiu atat de nepasatoare cateodata(cand nu trebuie) si atat de implicata cu cine nu trebuie merita alte dati

Despre doruri as putea vorbi in fiecare postare de pe blogul asta, asa ca nu mai lungesc vorba.Dorurile nu pot fi clasificate dar nici bagate toate in aceeasi oala...am scris despre dor,  dupa ce am vazut o leapsa care mi s-a parut interesanta aici , un blog care merita citit, nu dau leapsa mai departe pentru ca nu-mi plac jocurile astea...dar oricine vrea o poate lua