vineri, 17 septembrie 2010

tehnici de manipulare

In piesa vietii, fiecare dintre noi ar vrea sa-si interpreteze destinul in asa fel incat sa ajunga la un final conform cu propriile sale dorinte. Dar pentru ca suntem fiinte sociale, monologule nu este o solutie. trebuie sa ne alegem replicile astfel ca ele sa se integreze unui cor anume. Uneori, sau chiar adesea, este foarte posibil ca replicile imaginate de noi sa fie disonante sau sa nu fie acceptate de ceilalti actori. De aceea este nevoie de un Regizor care sa-si asume rolul de a pune in acord toate rolurile personale. Supunandu-ne lui, ne pierdem autonomia si ne integram sistemului. Cu timpul, nu mai putem spune cat anume din destinul personal l-am scris noi insine si cat a fost scris de altii. Nu mai putem preciza  cu exactitate cat din fiinta noastra ne reprezinta Eul si cat este rezultatul sfaturilor, antrenamentelor, educatiei, sugestiilor, recomandarilor sau ordinelor p care ni le impun ceilalti. Nu mai stim unde se termina rolul pe care ni l-am scris noi insine si unde incepe cel scris de altii. Nu mai putem spune cine, de ce si cand a scris scenariul care ne recomanda ce sa gandim, ce sa facem, ce sa simtim. Iar de multe ori se intampla ca vreu Regizor sa-si depaseasca simpla conditie de dispecer abilitat sa puna ordine intr-un sistem si sa inceapa sa se creada demiurg, sa-i socoteasca pe ceilalti simpli figuranti intr-o piesa scrisa de el, pentru care lor, evident le este straina. In astfel de cazuri, mai devreme sau mai tarziu, piesele se transforma in tragedii oribile...
"tehnici de manipulare"-Bogdan Ficeac

marți, 7 septembrie 2010

Rusinosul proverb

Nu!
Nu!
Nu! astfel
Trebuia  sa strigam.
Dar nu am strigat.
Nu marea
se zbuciuma,
Trebuia sa strigam,
Ci noianul de fluvii
Se razvrateste!
Inghitite
de ea,
de lacomia ei.
Ne-am inecat
Intr-un simplu proverb:
Apele mari
inghit pe cele mici“.
Suntem un proverb
atat.
De ce ne-am
mai plange,
De ce-am mai spera la izbanda,
Motaind filozofic
in rusinosul proverb:
„Capul plecat
sabia nu-l taie“.
Uite ca l-au taiat.
(Grigore Vieru)
 
Copyright 2009 franturi de ganduri. Powered by Blogger
Blogger Templates created by Deluxe Templates
Wordpress by Wpthemescreator