"Şcoala, în cetate, între zidurile ei, o galerie de interese. Prietenia nu este posibilă, e imposibilă. Nu poate propăşi unde este mult zgomot. Prietenia, un pod prea îndepărtat. Oameni de acelaşi rang, stăpâniţi de aceleaşi ambiţii. Funcţia, mare, înaltă. Puterea..."Puterea trebuie să ţi-o iei, căci nu ţi-o dă nimeni". Puterea o iluzie. Oricând cineva va vrea să alunge pe cel sus-pus şi să-i ia locul..."
(Horea Paştina, Ascult şi privesc)

...

Singuratatea absoluta? O concep cateodata asa: in tren, pe un culoar ticsit, stand pe geamantan. Esti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te impiedica sa te misti; dar esti departe si de orice punct fix in spatiu. Esti undeva, intre o statie si alta, rupt de ceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtand dupa tine un alt tren, cu oameni, situatii, marfuri, idei, una peste alta, in vagoane pe care le lasi in statii, le pierzi intre statii, le uiti in spatii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicaieri de singur...( Constantin Noica)

un...desen

"Toate stau la locul lor,
stă păianjenul în plasă
ca-ntr-o lume de mătasă.
Nu-l încearcă nici un dor
din ocolul lui să iasă.

Toate stau la locul lor:
piatră, floare şi ulcior,
vatră şi amnar şi iască.
Asta-i legea tuturor:
Zări să-şi facă din pridvor,
să se simtă bine-acasă."

(inscriptie pe o casa noua, Lucian Blaga)

...un cuvânt...

"Oricine se pleacă  smerit, primind loviturile celorlalţi, îşi calcă în picioare părerea despre sine, înfrumuseţându-se duhovniceşte ca un înger; în conditiile acestea va putea trece prin poarta cea strâmtă a Cerului...Nimeni nu se ridică la cer urcând lumeşte, ci pogorându-se duhovniceşte.Oricine îşi fixează să păşească la o înălţime mai joasă, înaintează întotdeauna cu siguranţă şi niciodată nu cade..." (Pr. Paisie Aghioritul)

reVENIRI...

Nu conteaza ca ai ajuns prea tarziu, nu conteaza ca nu ai reusit sa faci ce ti-ai propus, nu conteaza ca te-ai pierdut pe drum sau ca ti-ai uitat scopul...important este ca ai plecat, ca ai VRUT si ai facut ceva!
"Unii creeaza din mers, altii pe indelete. La primii talentul vine si pleaca, in ceilalti salasluieste permanent. primii pot face doar ceea pentru ce sunt pregatiti. ultimii- si lucruri pentru care nu au nicio pregatire." (Aurelian Silvestru)

later edit: "Adevaratele tristeti sunt trei: de maica, de cel drag si de muzica; restul sunt pareri de rau" Grigore Vieru

"ziua Invierii sa ne luminam popoare..."

"sufletul are puterea sa reduca raul din lume atunci si daca se manifesta sub forma inspirata a unui stil de viata frumos si drept, a unei configuratii stilistice a vietii cotidiene, care sa poata exercita asupra celor din jur o putere de seductie sau o inhibitie a impulsului spre rau.
viata deci nu are sorti de ameliorare daca nu apar oamenii exemplari, "conduitele" care impun respect, "spatiile curate", "locurile sacre", "calendarele sacre". Acestea toate sunt obiectivari ale acelor latente difuze ale sufletului care isi face salas din trairea colectiva a popoarelor si se afirma, pe prima treapta, ca suflet popular.
in fiecare an, marile multimi coboara si urca impreuna cu Iisus Hristos in mediul suferintei, al caintei si al bucuriei Invierii, adica al iubirii dumnezeiesti. nu fugind de rau si de suferinta, ca bogatii lumii, poti dobandi mantuirea sufleteasca si iti poti reface puterile creatoare, ci coborand in adancurile lor obscure, mantuind cu tine si prin tine raul lumii, suferind cu lumea, chemand-o si ascultandu-i chemarile, doar asa te poti mantui, iti vei redobandi sufletul ranit.
teoria puterii sufletesti ne previne ca peste an si peste veac (deci in istorie) puterile sufletului sufera un"scazamant ontologic" fatal, o imutinare, si omul trebuie sa si le rafaca periodic pentru a nu se pierde cu totul. iar caile acestei refaceri vin din asumarea suferintei si raului si din penitenta adica din ispasire. a train intens efectele ravasirii lumii, suferintele celor loviti, a face penitenta pentru raul la care ai fost conectat fara sa vrei chiar, este singura cale de refacere a puterii tale sufletesti si, prin tine, cu puterile slabite, a puterii morale din lume. suferinta si penitenta ta contribuie la insanatosirea lumii, la marea renastere a sufletului popular. alta cale nu exista. iar atunci cand omul s-a pierdut cu totul din prea lunga si prea intarziata ratacire, Dumnezeu Fiul a preluat pe seama Lui ratacirea si a redat omului adevarata lectie a suferintei si a iubirii, adica lectia si calea Mantuirii..."

Ilie Badescu, Sociologie noologica

Spune NU drogurilor!

despre pericolul drogurilor s-a vorbit...insa  doar s-a vorbit. Nu s-a facut mare lucru. incerc prin acest blog sa sustin o campanie impotriva consumului ilicit de droguri.
pentru unii, evenimentul care trebuie evitat este uzul si, in consecinta, vorbim despre prevenirea utilizarii drogurilor. aceasta este o optiune sustinuta pe baza claritatii operative ( cu privire la ceea ce se intampla atunci cand se foloseste termenul de abuz). totusi aceasta abordare are marele incovenient de a considera implicit orice uz de orice drog ca un eveniment intotdeauna nociv, fara o disciminare majora, ceea ce presupune pentru multi a lua o atitudine ideologica, apriori si incompatibila cu stiinta.
 Altii prefera expresia prevenirea abuzului de droguri. Avantajul consta in posibilitatea de a introduce diferite tipuri de evenimente negative in cadrul notiunii de abuz cum ar fi dependenta, supradoza, consumul in situatii de risc propriu sau pentru altii, etc. In plus, semnificatia abuzului deja include faptul ca acest uz este nociv.
Plante etnobotanice, droguri legale, usoare...sunt droguri..orice creaza dependenta este nociv oricat de legal si de "usor" ar fi. 
[o parte din aceasta postare este dintr-o teza de doctorat, care combate consumul de droguri]


Later edit:  daca n-ar fi droguri lumea ar fi mai buna....si eu m-as odihni acum, sau as iesi cu prietenii la un suc
...pe undeva pe-aici a crescut un banner...spune Nu drogurilor!

tehnici de manipulare

In piesa vietii, fiecare dintre noi ar vrea sa-si interpreteze destinul in asa fel incat sa ajunga la un final conform cu propriile sale dorinte. Dar pentru ca suntem fiinte sociale, monologule nu este o solutie. trebuie sa ne alegem replicile astfel ca ele sa se integreze unui cor anume. Uneori, sau chiar adesea, este foarte posibil ca replicile imaginate de noi sa fie disonante sau sa nu fie acceptate de ceilalti actori. De aceea este nevoie de un Regizor care sa-si asume rolul de a pune in acord toate rolurile personale. Supunandu-ne lui, ne pierdem autonomia si ne integram sistemului. Cu timpul, nu mai putem spune cat anume din destinul personal l-am scris noi insine si cat a fost scris de altii. Nu mai putem preciza  cu exactitate cat din fiinta noastra ne reprezinta Eul si cat este rezultatul sfaturilor, antrenamentelor, educatiei, sugestiilor, recomandarilor sau ordinelor p care ni le impun ceilalti. Nu mai stim unde se termina rolul pe care ni l-am scris noi insine si unde incepe cel scris de altii. Nu mai putem spune cine, de ce si cand a scris scenariul care ne recomanda ce sa gandim, ce sa facem, ce sa simtim. Iar de multe ori se intampla ca vreu Regizor sa-si depaseasca simpla conditie de dispecer abilitat sa puna ordine intr-un sistem si sa inceapa sa se creada demiurg, sa-i socoteasca pe ceilalti simpli figuranti intr-o piesa scrisa de el, pentru care lor, evident le este straina. In astfel de cazuri, mai devreme sau mai tarziu, piesele se transforma in tragedii oribile...
"tehnici de manipulare"-Bogdan Ficeac

Rusinosul proverb

Nu!
Nu!
Nu! astfel
Trebuia  sa strigam.
Dar nu am strigat.
Nu marea
se zbuciuma,
Trebuia sa strigam,
Ci noianul de fluvii
Se razvrateste!
Inghitite
de ea,
de lacomia ei.
Ne-am inecat
Intr-un simplu proverb:
„Apele mari
inghit pe cele mici“.
Suntem un proverb
atat.
De ce ne-am
mai plange,
De ce-am mai spera la izbanda,
Motaind filozofic
in rusinosul proverb:
„Capul plecat
sabia nu-l taie“.
Uite ca l-au taiat.
(Grigore Vieru)

timpul meu

Cand eram mica si faceam cate-o boacana , ceva care avea drept urmare o mustrare, imi dadeam bretonul in ochi, si credeam ca nu ma vede nimeni...ma ascundem dupa parul meu...si ma vedeam, cine stie unde, intr-un loc al meu, nestiut de nimeni...intr-un loc unde parca nici timpul nu trecea....
Azi...nu mai fac nicio boacana , sau cel putin asta incerc...dar nu mai gasesc nici locul acela special ...si parca nici timpul nu se mai opreste pentru mine. Vreau sa se opreasca pentru o clipa totul, nu ca intr-o secventa dintr-un film...ci sa se opreasca sa avem timp sa ne uitam unii la altii  , si sa ne zambim, sa nu ne prefacem ca ne interseaza cineva, ci sa vrem doar sa putem sa-l mangaiem cumva pe cel de langa noi...pe oricine.N-am intalnit pe nimeni care sa nu aiba nevoie de ajutor...toti avem griji , toti suntem suparati, toti suntem nepasatori, toti suntem ignoranti. A devenit o "moda" sa fii cat mai posomorat.Aveam colegi, care radeau tot timpul , care erau veseli si frumosi tocmai din cauza asta...Acum aceeasi colegi, ii vad suparati si parca isi doresc sa fie cat mai incarcati de tot felul de probleme.
Si vinovati suntem noi, pentru ca am uitat cum sa ajutam...si facem mai mult rau in incercarile noastre...Daca un prieten  plange, noi ii spunem  "nu mai plange, ca o sa fie bine"...este o incercare...dar de ce sa nu plangi cand simti nevoia asta sa fii tu insuti sa nu te ascunzi sub o masca -trista , si atat.
Daca as putea asta as face...as merge undeva...unde sa fie locul meu...unde timpul este doar al meu...de fapt nici macar al meu sa nu fie.Undeva unde...nu este timp, nici de pierdut, nici de castigat...de pretuit

atat?!

semanam atat de mult, tocmai pentru ca facem aceleasi lucruri , cel mai adesea...NIMIC.Nimic nu nimicuri, este o diferenta nu usor sesizabila...Si mai avem un lucru in comun-suntem rusinosi.Eu am descoperit de curand...si  ciudat este ca mi-a zis un copil de 12 ani.Daca puteam sa recunosc foarte usor putinele cunostinte in vreun domeniu, oricare ar fi el, sa-mi recunosc  timiditatea, excesiva , cateodata, este o adevarata lupta cu mine insami. Mi se pare mie sau astea sunt cele mai grele lupte , cele de care fugim cat putem de tare, ne ascundem, le evitam ...sunt luptele cu noi insine, cu ganduri, cu atitudini, care ne tradeaza felul de a fi, si ciudat este ca noi le producem. Paradoxul zilelor noastre este ca izbucnim razboaie interioare, din care plecam invinsi de cele mai multe ori, si de la fel de multe ori nici nu stim ca  tocmai am parasit lupta  aproape  dezgolitit de noi insine, stim, insa ca ceva nu este chiar bine si cautam  cauze oriunde in alta parte.Partea si mai ciudata este ca le gasim...sau aveam iluzia ca le gasim...ca astfel ne putem reintoarce de unde am plecat...ca suntem tot aceea dinaintea izbirii de noi insine...ca nu ne-a schimbat nimic.De altfel a devenit rusinos faptul ca te poate schimba cineva , fie si printr-o simpla constantare, spusa in gluma.Stii prea bine cum esti(cum vrei sa pari), si daca tot nu te schimbi de ce te afecteaza atat vorba unui copil?...pfff!!? ciudata poveste! Si daca recunosc si daca nu-mi recunsc timiditatea...care e diferenta?...e numai iluzie, dincolo-s eu

LECTIE INUTILA DE LOGICA - OCTAVIAN PALER

Asa se intampla logic,

plecam si sosim undeva.

Plecam pentru o clipa, pentru un ceas, pentru o viata,

poate nu trebuia sa plecam , dar problema nu-i asta,

ci faptul ca sosim undeva, totdeauna sosim undeva,

poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,

nu sosim unde-am vrut

dar sosim undeva si cata vreme sosim undeva,

totul  e logic

chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

doruri

despre dorurile pe care le avem este destul de greu de vorbit , pentru ca sunt diferite..pentru ca sunt unele pe care le putem considera "prioritare", pentru ca totusi nu se poate face un clasament, pentru ca , in fond oricum nu poti schimba mare lucru. Asa ca eu pot spune ca MI-E DOR DE:
Copilarie -mi-e dor , nu ca si cum as vrea sa traiesc acum ca atunci(desi poate n-ar fi o idee rea), mi-e dor de starea in care eram...acea stare cand nu ne pasa de nimic, cand puteam face orice, stiind ca o sa fim iertati...sau poate ca nu faceam nimic atat de grav incat sa se poate pune problema iertarii
Prieteni - prietenii cu care petreceam mai mult timp decat cu parinti, prieteni cu care hoinaream ziua intreaga , prieteni care considera(de fapt era o certitudine) ca faci parte din familia lor...prieteni
joc- jocul de-a orice, oricat ar dura...ziceam mai sus de prieteni care fac parte din familie...catelul pe care il iubeam foarte mult, facea deasemenea parte din familie,numele lui fiind Codita Predoiu
nobletea-pe care o avea fiecare copil si pe care atat de greu o mai intalnim astazi , chiar si la copii,( dar paradoxal multi spun ca isi doresc sa fie ca si copiii, dar se poarta aproape ca niste animale nedomesticite)
nepasarea- dar luata nu ca ceva negativ...nepasare in sensul ca...nu trebuie sa te grabesti sa ajungi acasa pentru ca stii ca trebuie sa inceapa un film, sau pentru ca trebuie sa vorbesti pe mess...pentru ca nu ti-ai verificat mail-ul, pentru ca esti obsedat sa vezi cine ti-a vizitat profilul de hi5, facebook, s.a
oameni -mi-e dor de oamenii pe care nu i-am ascultat cu atentie si nu mai am o a doua sansa sa ii  ascult, de cei pe care nu i-am luat in serios, de cei pe ale caror chipuri timpul si-a lasat amprenta...desi sunt tot ei..parca nu ar fi
tatal meu- sa-l ascult...sa-l vad...sa invat de la el...sa pretuiesc tacerea lui, vorba lui, privirea...pe el. Sa stiu ca este aproape, si sa stiu ca nu o sa fac nimic care o sa-l supere,dar sa stiu...sa-mi spuna el...nu sa intuiesc. Mi-e dor de jocul de sah...sa ma lase sa-l bat si eu sa cred ca sunt mai buna decat el,pentru ca mi-am batut profesorul. De el mi-e cel mai dor...e o asteptare chinuitoare pentru ca mintea mea nu vrea sa inteleaga ca el nu mai este, nu are cum sa fie asa...eu simt ca el este undeva si trebuie sa vina...sau eu am plecat undeva si trebuie sa vin sa-l vad...si astept...
de mine - asa cum eram candva, atunci cand imi doream , ca toti copiii, sa fiu mare...sa am responsabilitati.Atunci cand nu indrazneam nici sa gandesc ca eu am sa fiu atat de nepasatoare cateodata(cand nu trebuie) si atat de implicata cu cine nu trebuie merita alte dati

Despre doruri as putea vorbi in fiecare postare de pe blogul asta, asa ca nu mai lungesc vorba.Dorurile nu pot fi clasificate dar nici bagate toate in aceeasi oala...am scris despre dor,  dupa ce am vazut o leapsa care mi s-a parut interesanta aici , un blog care merita citit, nu dau leapsa mai departe pentru ca nu-mi plac jocurile astea...dar oricine vrea o poate lua

asteptand...

suntem uimiti cat de repede trece timpul cand trebuie sa facem ceva de care ne temem, sau daca nu ne temem  putin descumpaniti tot suntem si cat de greu trece timpul cand , nerabdatori sa aflam un rezultat al muncii depuse se tot amana. Asteptarea , ne face cateodata sa devenim altii..sa nu ne recunoastem nici noi, sa spunem lucruri pe care n-am fi vrut sa le spunem oamenilor pe care ii iubim...sau sa nu le spunem ...nimic. Nimicul e mai rau decat orice. Cum ai putut sa taci?...de ce nu ai zis nimic?...macar ..."te astept sa te intorci"...Tu ai tacut pana cand nu ai mai avut cui sa-i zici. Degeaba te certi, degeaba te mustrii, degeaba te-ntrebi...ai ales sa taci...acum...ASTEAPTA. Desi stii ca nu ai pe cine sa astepti, ca nu are cum sa mai vina... nu vrei sa crezi ca ...a plecat de tot si ramai asteptand...oricat.

despre numai zece oameni

Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care  nu le incepi niciodata. Nu esti invins decat daca refuzi lupta.Altfel, orice faci , orice incerci in aceasta existenta miraculoasa - sunt victorii; si cat ar fi ele de mutilate, nu trebuie sa regreti ca le-ai obtinut. In constiinta omului modern exista aceasta grava confuzie intre victorie si premiu. Cei mai multi dintre noi credem ca am facut un lucru bun numai daca primim o recompensa; o felicitare, o distinctie, o observatie favorabila.Si dimpotriva, socotim esuate acele acte ale noastre care au trecut neobservate, sau au fost privite cu neincredere, sau de-a dreptul cu dispret.
Confuzia aceasta isi are radacini mai adanci, in setea omului pentru fructul faptelor sale. Noi , care nu stim niciodata ce sa facem cu pasiunile noastre, credem ca o actiune detasata de dorinta recompensei este o actiune "fara pasiune", un fapt neutru sau o simpla "disponibilitate". Ni es pare ca numai acele actiuni sunt intr-adevar omenesti care sunt promovate de o mare pasiune.Uitam, insa ca pasiunea este aici numai elementul dinamic, vehiculul realizarii- iar dorinta de recompensa, de fruct,apartine egoismului nostru, si tot ceea ce facem in vederea unui astfel de premiu ne limiteaza si ne leaga de limitele noastre. O pasiune indeamna intotdeauna la victorie, la perfecta ei consumare in fapt, la o liberare prin plenitudine. O pasiune- care se afla prezenta inapoia oricarui act al nostru - nu cauta niciodata premierea sau promovarea ei, nu cauta o recompensa. Dorinta aceasta e creata si alimentata numai de "prea omenescul" din noi, adica de mizeriile si limitarile egoismului nostru.
Ne-am obisnuit sa acuzam pasiunile noastre pentru tot ceea ce e scazut si hidos in noi. De fapt pasiunile-care nu cauta altceva decat o desavarsita actualizare si implicit consumare-nu au nimic de-a face cu ceea ce credem sau ne place sa credem noi despre ele.E absurd sa osandesti o pasiune pentru ca n-ai stiut s-o stapanesti.Si nu poti stapani decat acele lucruri la care ai renuntat, de care te-ai liberat, nu prin detasare de ele insele, ci prin detasare de dorinta fructelor lor.
Daca acestea sunt adevarate, apoi fara indoiala ca nici o batalie nu e pierduta, ca putem fi victoriosi fara a obtine vreun premiu, ca putem fi liberi si noi insine , fara ca lumea sa o stie.Aceasta "notiune" de lume este un nonsens. Lumea iti cere intotdeauna un efort personal minim si o deplina abandonare in voia supersitiilor ei.
Ceea ce deosebeste pe om de celelalte creaturi nu este inteligenta, nici ratiunea.Ceea ce ne deosebeste pe noi, este simtul valorilor, ierarhia.Acea intelegere globala a lucrurilor, care stie sa vada ordinea , stie sa cosmizeze haosul din jurul nostru, stie sa oranduiasca valorile asa cum trebuie, respectandu-le pe toate, dar pastrandu-le pentru  justa lor functiune.Un om perfect, adica un om cu desavarsire liber este acela care poate "functiona" pe toate planurile realitatii, reactioneaza la toti stimulii(biologici, etici, estetici) si are valente active pentru tot ce e viu si eficient din jutul lui. Unul care nu gandeste toata ziua decat arta, politica, paine sau dragoste-este un monstru .Pentru el nu mai exista ierarhie , nu stie ca, calitatea si viata sunt un tot care trebuie expermentat pe mai multe planuri.Omul acela traieste ca un halucinat, ca o bestie, condus de un singur instinct sau de o singura idee.Veacul nostru cunoaste milioane de asemenea monoideici, care cred ca totul se poate schimba dintr-o singura stersatura de condei, ca totul va merge  bine daca s-ar pune planul lor in aplicare.
Inteligenta-opusul imbecilitatii- este o functiune elastica si polivalenta, care incearca sa pretuiasca toata realitatea si s-o evalueze cu valorile ei proprii. Recunosc un om inteligent dupa cate valori evita sa confunde.Or, epoca noastra trece acum printr-o criza,printr-o penibila confuzie a valorilor. Valorilespirituale sunt ori complet desconsiderate, ori puse in functiune de cauze exterioare (economice, politice).Iar in fata acestui haos care ne inconjoara, nu avem nimic ce sa-i impotrivim. Nu avem, pentru ca vechile noastre experiente efective si victoeioase nu mai corespund ceasului de fata; pentru ca acele cateva adevaruri cu care s-a laudat , pana la satietate, continentul nostru au ajuns dogme, scheme moarte prea strimte pentru dimensiunile omului , care se naste acum. Si atunci stai si privesti in jurul tau, cu singura consolare ca  esti viu, ca esti gata oricand sa cresti si sa te amplifici.
...De aceea trebuie sa ne purtam inainte , fiecare , bataliile noastre. Daca fiecare ins ar activa fara gandul recompensei, pamantul acseta ar fi un rai. Daca numai zece oameni ar activa detasati - adica liberi, deschisi intregii realitati, fara prejudecati si fara dogme- viata ar putea merge inainte nestingherita. Pentru ca nu  intereseaza ceea ce se face in jurul nostru. Intereseaza numai ce facem noi.  (Mircea Eliade)

...vreau

astazi ma incurc in ganduri...
astazi nu vreau sa ma gandesc la mine (tine)
vreau liniste...vreau sa stiu ce o sa fac...vreau sa stiu incotro s-o apuc...vreau sa nu-mi para rau de nimic...vreau sa fie bine...vreau sa "am" ceva ...vreau sa retraiesc clipe pe care nu le-am pretuit...vreau sa revad locuri...vreau sa intalnesc oameni...vreau sa ii cunosc..sa te cunosc pe tine asa cum esti, nu asa cum vrei sa pari...vreau sa nu ma izbesc asa de tare de mine insami, cand vad oameni ignoranti, pentru ca poate si eu sunt asa cateodata...vreau o certidudine in orice domeniu ar fi...macar ceva...macar un semn, cat de mic...un indiciu...sau poate ca nu-l merit!
vreau sa stiu ce vreau!!!

.....

Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi (nemulţumiţi)... Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi...(Constantin Brancusi)

la vanat de oameni

De ce se urăsc oamenii ? E atât necunoscut şi atâta suferintă legată de soarta noastră încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.

De ce se chinuesc oamenii unii pe altii ? N-au loc sub soare ? Nu le ajunge pânza cerului ? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de altii.

E multă frumusete în lume dar oamenii orbi nu o văd. Inclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.

Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni ca şi între popoare calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.

Viata ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire fată de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderile albe ale zăpezii.

De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe altii ? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul ? Locul tău, locul darurilor proprii nu ti-l poate lua nimeni ; îl ai odată cu viata.

("indemn la simplitate"-Ernest Bernea)

Cantec deplin

                          de Radu Gyr

N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad in tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară

asta sunt

..asta gandesc, asta vreau...sa vad oameni multumiti chiar daca viata le-a dat un sut in...visurile pe care si le-au facut, pe care nu cred ca le vor vedea implinite, pentru ca nimeni nu-i ajuta. Candva si eu asteptam sa primesc ajutor, si inca mai astept, dar nu ma bazez niciodata doar pe ajutorul primit..sau poate ca da...dar stiu ca ma straduiesc, ma chinui pana la epuizare si nu renunt sub nici-o forma. Poate ca merg dintr-o extrema in alta, poate nu e bine dar stiu ca fac tot ce pot, stiu ca nu am gresit din cauza cuiva ,am gresit doar din pricina vreunei neputinte, pe care sper ca maine s-o inving, iar daca nu maine, cu siguranta intr-o alta zi, caci daca nu am avea incredere ca ziua de maine s-ar putea sa fie mai buna ca cea de azi, indiferent de prognoza meteo si de ceea ce zice horoscopul, daca nu traim cu speranta ca Cineva are grija de noi, chiar daca noi suntem indiferenti..cineva ne ajuta fara sa vrea sa ii multumim, daca nu mai credem...degeaba gandim, degeaba vorbim...degeaba traim