"Şcoala, în cetate, între zidurile ei, o galerie de interese. Prietenia nu este posibilă, e imposibilă. Nu poate propăşi unde este mult zgomot. Prietenia, un pod prea îndepărtat. Oameni de acelaşi rang, stăpâniţi de aceleaşi ambiţii. Funcţia, mare, înaltă. Puterea..."Puterea trebuie să ţi-o iei, căci nu ţi-o dă nimeni". Puterea o iluzie. Oricând cineva va vrea să alunge pe cel sus-pus şi să-i ia locul..."
(Horea Paştina, Ascult şi privesc)

limpede si moderat...

Spunea Andrei Plesu  ca fiecare om tinde spre ceva, are un tel...o tinta suprema care este situata in jurul unei departari fata de care realitatile curente, palpabile, apar diminuate. E un soi de diversiune a departelui, care ne determina sa  traim cu privirea fixata pe linia orizontului. ( Andrei Plesu -  Despre ingeri)

constatam ca sunt oameni care au  nu numai o parere falsa despre cei in mijlocul carora traiesc ci si una exagerata despre ei insisi, in ceea ce ce-i priveste pe primii balanta inclina spre negativ.Telurile acestor oameni se schimba semnificativ prin faptul ca isi orienteaza toate puterile spre nimicirea celor care ...isi vad de treaba. Cand telurile oamenilor se schimba...oamenii sunt altii, sunt falsi, saraci, singuri...

"este mai de dorit minimul de cunoastere a lucrurilor foarte importante decat cunoasterea socotita foarte sigura a lucrurilor foarte marunte".

sursa:  http://adinarogojanmihaiu.blogspot.ro/ ,  http://www.facebook.com/ArrmArtRestore

mai multe aici...
http://adinarogojanmihaiu.blogspot.ro/

...

Singuratatea absoluta? O concep cateodata asa: in tren, pe un culoar ticsit, stand pe geamantan. Esti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te impiedica sa te misti; dar esti departe si de orice punct fix in spatiu. Esti undeva, intre o statie si alta, rupt de ceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtand dupa tine un alt tren, cu oameni, situatii, marfuri, idei, una peste alta, in vagoane pe care le lasi in statii, le pierzi intre statii, le uiti in spatii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicaieri de singur...( Constantin Noica)

un...desen

"Toate stau la locul lor,
stă păianjenul în plasă
ca-ntr-o lume de mătasă.
Nu-l încearcă nici un dor
din ocolul lui să iasă.

Toate stau la locul lor:
piatră, floare şi ulcior,
vatră şi amnar şi iască.
Asta-i legea tuturor:
Zări să-şi facă din pridvor,
să se simtă bine-acasă."

(inscriptie pe o casa noua, Lucian Blaga)

despre numai zece oameni

Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care  nu le incepi niciodata. Nu esti invins decat daca refuzi lupta.Altfel, orice faci , orice incerci in aceasta existenta miraculoasa - sunt victorii; si cat ar fi ele de mutilate, nu trebuie sa regreti ca le-ai obtinut. In constiinta omului modern exista aceasta grava confuzie intre victorie si premiu. Cei mai multi dintre noi credem ca am facut un lucru bun numai daca primim o recompensa; o felicitare, o distinctie, o observatie favorabila.Si dimpotriva, socotim esuate acele acte ale noastre care au trecut neobservate, sau au fost privite cu neincredere, sau de-a dreptul cu dispret.

Confuzia aceasta isi are radacini mai adanci, in setea omului pentru fructul faptelor sale. Noi , care nu stim niciodata ce sa facem cu pasiunile noastre, credem ca o actiune detasata de dorinta recompensei este o actiune "fara pasiune", un fapt neutru sau o simpla "disponibilitate". Ni se pare ca numai acele actiuni sunt intr-adevar omenesti care sunt promovate de o mare pasiune.Uitam, insa ca pasiunea este aici numai elementul dinamic, vehiculul realizarii- iar dorinta de recompensa, de fruct,apartine egoismului nostru, si tot ceea ce facem in vederea unui astfel de premiu ne limiteaza si ne leaga de limitele noastre. O pasiune indeamna intotdeauna la victorie, la perfecta ei consumare in fapt, la o liberare prin plenitudine. O pasiune- care se afla prezenta inapoia oricarui act al nostru - nu cauta niciodata premierea sau promovarea ei, nu cauta o recompensa. Dorinta aceasta e creata si alimentata numai de "prea omenescul" din noi, adica de mizeriile si limitarile egoismului nostru.
Ne-am obisnuit sa acuzam pasiunile noastre pentru tot ceea ce e scazut si hidos in noi. De fapt pasiunile-care nu cauta altceva decat o desavarsita actualizare si implicit consumare-nu au nimic de-a face cu ceea ce credem sau ne place sa credem noi despre ele.E absurd sa osandesti o pasiune pentru ca n-ai stiut s-o stapanesti.Si nu poti stapani decat acele lucruri la care ai renuntat, de care te-ai liberat, nu prin detasare de ele insele, ci prin detasare de dorinta fructelor lor.
Daca acestea sunt adevarate, apoi fara indoiala ca nici o batalie nu e pierduta, ca putem fi victoriosi fara a obtine vreun premiu, ca putem fi liberi si noi insine , fara ca lumea sa o stie.Aceasta "notiune" de lume este un nonsens. Lumea iti cere intotdeauna un efort personal minim si o deplina abandonare in voia supersitiilor ei.
Ceea ce deosebeste pe om de celelalte creaturi nu este inteligenta, nici ratiunea.Ceea ce ne deosebeste pe noi, este simtul valorilor, ierarhia.Acea intelegere globala a lucrurilor, care stie sa vada ordinea , stie sa cosmizeze haosul din jurul nostru, stie sa oranduiasca valorile asa cum trebuie, respectandu-le pe toate, dar pastrandu-le pentru  justa lor functiune.Un om perfect, adica un om cu desavarsire liber este acela care poate "functiona" pe toate planurile realitatii, reactioneaza la toti stimulii(biologici, etici, estetici) si are valente active pentru tot ce e viu si eficient din jutul lui. Unul care nu gandeste toata ziua decat arta, politica, paine sau dragoste-este un monstru .Pentru el nu mai exista ierarhie , nu stie ca, calitatea si viata sunt un tot care trebuie expermentat pe mai multe planuri.Omul acela traieste ca un halucinat, ca o bestie, condus de un singur instinct sau de o singura idee.Veacul nostru cunoaste milioane de asemenea monoideici, care cred ca totul se poate schimba dintr-o singura stersatura de condei, ca totul va merge  bine daca s-ar pune planul lor in aplicare.
Inteligenta-opusul imbecilitatii- este o functiune elastica si polivalenta, care incearca sa pretuiasca toata realitatea si s-o evalueze cu valorile ei proprii. Recunosc un om inteligent dupa cate valori evita sa confunde.Or, epoca noastra trece acum printr-o criza,printr-o penibila confuzie a valorilor. Valorilespirituale sunt ori complet desconsiderate, ori puse in functiune de cauze exterioare (economice, politice).Iar in fata acestui haos care ne inconjoara, nu avem nimic ce sa-i impotrivim. Nu avem, pentru ca vechile noastre experiente efective si victoeioase nu mai corespund ceasului de fata; pentru ca acele cateva adevaruri cu care s-a laudat , pana la satietate, continentul nostru au ajuns dogme, scheme moarte prea strimte pentru dimensiunile omului , care se naste acum. Si atunci stai si privesti in jurul tau, cu singura consolare ca  esti viu, ca esti gata oricand sa cresti si sa te amplifici.
...De aceea trebuie sa ne purtam inainte , fiecare , bataliile noastre. Daca fiecare ins ar activa fara gandul recompensei, pamantul acseta ar fi un rai. Daca numai zece oameni ar activa detasati - adica liberi, deschisi intregii realitati, fara prejudecati si fara dogme- viata ar putea merge inainte nestingherita. Pentru ca nu  intereseaza ceea ce se face in jurul nostru. Intereseaza numai ce facem noi.  (Mircea Eliade)